Press Release and Statement

La 9 octombrie 2026, lichidatorul judiciar CITR a anunțat vânzarea Șantierului Naval Mangalia, în urma unei licitații publice, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138.034.320,47 euro, fără TVA.

Tranzacția este importantă. Dar tranzacția, în sine, nu reprezintă rezultatul.

Din perspectivă strategică, întrebarea relevantă nu este dacă 138 de milioane de euro reprezintă un preț mare sau mic și nici cine revendică meritul politic ori distribuie vina.

Întrebarea reală este alta:

ce capacitate industrială, tehnologică și de apărare va obține România de la Mangalia după această tranzacție?

Guvernul României a legat public această operațiune de negocierile desfășurate în cadrul instrumentului european SAFE și a prezentat revitalizarea șantierului naval ca parte a unui obiectiv mai larg: consolidarea industriei naționale de apărare, dezvoltarea capacităților de construcție navală militară, crearea de locuri de muncă, transferul de tehnologie și întărirea securității României la Marea Neagră.

Acest obiectiv trebuie, de acum înainte, transformat în rezultate măsurabile.

România are acces, prin SAFE, la o asistență financiară maximă de aproximativ 16,68 miliarde de euro.

În acest context, Mangalia poate deveni mult mai mult decât un șantier naval salvat din insolvență.

Poate deveni o platformă industrială strategică, capabilă să lege expertiza inginerească românească de investițiile europene în apărare, de producția navală și de securitatea Mării Negre.

Dar valoarea strategică nu se declară.

Se demonstrează.

Următoarea etapă trebuie evaluată prin indicatori clari: reluarea efectivă a activității industriale, volumul și calendarul investițiilor, recuperarea și stabilizarea forței de muncă specializate, integrarea furnizorilor români în lanțurile de producție, transferul tehnologic măsurabil, dezvoltarea capacităților de construcție navală militară și dual-use, precum și transparența proiectelor finanțate sau sprijinite prin SAFE.

Orice promisiune privind viitoarea producție trebuie evaluată, în final, prin contracte reale, investiții executate, infrastructură modernizată și nave efectiv construite.

Un activ strategic nu se măsoară doar prin prețul cu care este vândut. Se măsoară prin capacitatea strategică pe care o produce după vânzare.

Mangalia se află acum la intersecția a trei interese majore: reconstrucția industrială a României, accelerarea investițiilor europene în apărare și arhitectura de securitate a Mării Negre.

Din acest moment, șantierul naval nu mai este doar un activ economic.

Este un test.

Un test privind capacitatea României de a utiliza finanțarea europeană nu doar pentru a cumpăra tehnică militară, ci pentru a reconstrui capacitate industrială pe propriul teritoriu.

Un test privind capacitatea parteneriatelor strategice de a genera transfer real de tehnologie, producție în România și locuri de muncă specializate — nu doar de a transforma România într-un client final.

Un test privind modul în care miliardele disponibile prin SAFE vor fi transformate în infrastructură, fabrici, lanțuri de furnizare, know-how și capacități militare care să rămână în România și după încheierea programelor de finanțare.

Și, în ultimă instanță, un test al capacității statului român de a gândi dincolo de tranzacția propriu-zisă.

Prețul de vânzare este deja cunoscut.

De acum înainte, ceea ce contează este ceea ce România obține în schimb: capacitate industrială, tehnologie, locuri de muncă specializate, producție navală și autonomie strategică.

Acolo se va vedea diferența dintre o tranzacție reușită și un succes strategic.

Nu în declarații.

Nu în revendicări politice.

Nu în suma înscrisă în contractul de vânzare.

Ci în ceea ce va fi construit, efectiv, la Mangalia.